Poezii

Anotimpurile vieții

În primăvara vieții,

Din vânt și ploi prelunge

Avut-am fericirea

Smerit să mă înfrupt,

Dar Soarele Dreptății,

Care pe toți ajunge,

Îmi lumină trăirea

Cât putu El de mult.

Și astfel a mea viață

Nu se sfârși deodată,

Căci dragostea de Tată

Cu brațu-I m-a salvat

Din fără de speranță

Și de nebuna gloată

Ce-nghite tot deodată,

Fără de mestecat.

Când vara vieții caldă

Se instalează, iată,

Furtună mai cumplită

Se-abate-asupra mea!

Când rece val mă scaldă,

Cu dreapta spre-al meu Tată

Strig:  “Taci!  Fii liniștită!”

Și văd iar slava Sa!

În numele-I de pace

Și sabie-nfocată

Înfrunt astfel furtuna

Fără a pregeta,

Căci nu are ce-mi face

Vuirea cea turbată,

Cât țin către El mâna

Oricât s-ar agita.