VERSET CU VERSET

CAP.2

1. Scrie ingerului Bisericii din Efes: Acestea zice Cel ce tine cele sapte stele in dreapta Sa, Cel care umbla in mijlocul celor sapte sfesnice de aur:

Domnul Se recomandă îngerului – conducerii – Bisericii din Efes – cea vrednică de dorit – ca fiind Acela care susține cu dreapta Lui conducerea Bisericii și care Se găsește (umblă, lucrează) în mijlocul Bisericii peste care acesta este pus ca administrator.

2. Stiu faptele tale si osteneala ta si rabdarea ta si cum ca nu poti suferi pe cei rai si ai cercat pe cei ce se zic pe sine apostoli si nu sunt si i-ai aflat mincinosi;

3. Si starui in rabdare si ai suferit pentru numele Meu si nu ai obosit.

Domnul are pentru Biserica din Efes multe cuvinte de apreciere, care duc cu gândul pe cel ce a studiat Cuvântul Domnului până aici la admirabila descriere a dragostei din 1Corinteni 13.  El apreciază o Biserică curată, care își păstrează curăția punând la probă și disprețuind pe cei răi și mincinoși.  O Biserică cu o dragoste desăvârșită.

4. Dar am impotriva ta faptul ca ai parasit dragostea ta cea dintai.

Se pare că Biserica Efes are două faze – așa reiese din expresia dragostea cea dintâi – prima fază fiind aceea a desăvârșirii slujirii ei din versetele 2-3, iar a doua caracterizându-se prin piederea dragostei dintâi.

5. Drept aceea, adu-ti aminte de unde ai cazut si te pocaieste si fa faptele de mai inainte; iar de nu, vin la tine curand si voi misca sfesnicul tau din locul lui, daca nu te vei pocai.

Din nou avem confirmarea existenței a două etape în viața Bisericii din Efes.  Mai mult încă, etapa a doua este atât de rea încât Domnul nu numai că chiamă la pocăință, ci avertizează conducerea Bisericii că, în cazul nepocăinței, El Își scoate Biserica de sub influența ei.

6. Ai insa partea buna ca urasti faptele nicolaitilor, pe care le urasc si Eu.

Nicolaitilor. Una din sectele eretice care au chinuit bisericile din Efes si Pergam, si probabil si în alte parti. Irineu îi identifica pe nicolaiti ca fiind o secta gnostica: “Ioan, ucenicul Domnului, predica aceasta credinta [Dumnezeirea lui Hristos], si cauta, prin proclamarea Evangheliei, sa dea la o parte acea eroare pe care a semanat-o între oameni Cherintus, si mai înainte un timp îndelungat cei numiti nicolaiti, încercând sa îi convinga ca este un singur Dumnezeu care a facut toate lucrurile prin Cuvântul Sau” (op. cit. iii. 11. 1; ANF, vol. 1, p. 426). Exista dovezi istorice despre o secta gnostica numita Nicolaiti, cam la un secol mai târziu. Unii parinti bisericesti care raporteaza ceva despre aceasta secta (Irenaeus op. cit. i. 26. 3; Hippolytus Refutation of All Heresies vii. 24) îl identifica pe fondatorul ei cu Nicolae din Antiohia, unui din cei sapte diaconi (vezi Faptele Ap. 6:5). Daca acesta traditie cu privire la diaconul Nicolae este corecta, nu stim, dar aceasta secta ar putea fi aceeasi cu cea mentionata de Ioan. Cel putin în secolul al II-lea, aderentii acestei secte par a fi învatat ca faptele trupului nu afecteaza puritatea sufletului, si drept urmare nu au nimic de-a face cu mântuirea.

Nicolaitanes
The church at Ephesus (Re 2:6) is commended for hating the “deeds” of the Nicolaitanes, and the church of Pergamos is blamed for having them who hold their “doctrines” (Re 2:15). They were seemingly a class of professing Christians, who sought to introduce into the church a false freedom or licentiousness, thus abusing Paul’s doctrine of grace (comp. 2Pe 2:15-16,19), and were probably identical with those who held the doctrine of Baalam (q.v.), Re 2:14. <

7. Cine are urechi sa auda ceea ce Duhul zice Bisericilor: Celui ce va birui ii voi da sa manance din pomul vietii, care este in raiul lui Dumnezeu.

Promisiunea din partea Duhului Sfânt pentru Biserica biruitoare este viața veșnică.  Împlinirea acestei făgăduințe implică implinirea altora, anume rezolvarea problemei păcatului și transformarea caracterului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.   

8. Iar ingerului Bisericii din Smirna, scrie-i: Acestea zice Cel dintai si Cel de pe urma, Cel care a murit si a inviat:

Domnul Se recomandă Bisericii din Smirna potrivit nevoilor ei:  Smirna înseamnă miros plăcut, sau parfumul dulce al jertfei și reprezintă Biserica prigonită de împărații romani păgâni.  Pentru Smirna e încurajator să știe că Domnul e Cel dintâi și Cel de pe urmă, adică stăpânirea romană prigonitoare este trecătoare, urmând ca, după ce aceasta își face lucrarea, Domnul să pună capăt terorii și să Se arate în slava Sa.  Recomandarea cuprinde și făgăduința vieții veșnice pentru cei care sunt uciși în această perioadă din pricina credinței lor în Domnul.

9. Stiu necazul tau si saracia ta, dar esti bogat, si hula din partea celor ce zic despre ei insisi ca sunt iudei si nu sunt, ci sinagoga a satanei.

10. Nu te teme de cele ce ai sa patimesti. Ca iata diavolul va sa arunce dintre voi in temnita, ca sa fiti ispititi, si veti avea necaz zece zile. Fii credincios pana la moarte si iti voi da cununa vietii.

11. Cine are urechi sa auda ceea ce Duhul zice Bisericilor: Cel ce biruieste nu va fi vatamat de moartea cea de-a doua.

12. Iar ingerului Bisericii din Pergam scrie-i: Acestea zice Cel ce are sabia ascutita de amandoua partile:

13. Stiu unde salasluiesti: unde este scaunul satanei; si tii numele Meu si n-ai tagaduit credinta Mea, in zilele lui Antipa, martorul Meu cel credincios, care a fost ucis la voi, unde locuieste satana.

14. Dar am impotriva ta cateva lucruri, ca ai acolo pe unii care tin invatatura lui Balaam, cel ce invata pe Balac sa puna piatra de poticneala inaintea fiilor lui Israel, ca sa manance care jertfita idolilor si sa se dea desfranarii.

15. Astfel ai si tu pe unii care, de asemenea, tin invatatura nicolaitilor.

16. Pocaieste-te deci, iar de nu, vin la tine curand si voi face cu ei razboi, cu sabia gurii Mele.

17. Cine are urechi sa auda ceea ce Duhul zice Bisericilor: Biruitorului ii voi da din mana cea ascunsa si-i voi da lui o pietricica alba si pe pietricica scris un nume nou, pe care nimeni nu-l stie, decat primitorul.

18. Iar ingerului Bisericii din Tiatira scrie-i: Acestea zice Fiul lui Dumnezeu, ai Carui ochi sunt ca para focului si picioarele asemenea aramei stralucitoare:

19. Stiu faptele tale si dragostea si credinta si slujirea si rabdarea ta si stiu ca faptele tale cele de pe urma sunt mai multe decat cele dintai.

20. Dar am impotriva ta faptul ca lasi pe femeia Izabela, care se zice pe sine proorocita, de invata si amageste pe robii Mei, ca sa faca desfranari si sa manance cele jertfite idolilor.

21. Si i-am dat timp sa se pocaiasca si nu voieste sa se pocaiasca de desfranarea ei.

22. Iata, o arunc pe ea bolnava la pat si pe cei ce se desfraneaza cu ea, in mare stramtorare, daca nu se vor pocai de faptele lor.

23. Si pe fiii ei cu moarte ii voi ucide si vor cunoaste toate Bisericile ca Eu sunt Cel care cercetez ranunchii si inimile si voi da voua, fiecaruia, dupa faptele voastre.

24. Iar voua si celorlalti din Tiatira cati nu au invatatura aceasta, ca unii care n-au cunoscut adancurile satanei, dupa cum spun ei, va zic: nu pun peste voi alta greutate.

25. Insa, ceea ce aveti, tineti pana voi veni.

26. Si celui ce biruieste si celui ce pazeste pana la capat faptele Mele, ii voi da lui stapanire peste neamuri.

27. Si le va pastori pe ele cu toiag de fier si ca pe vasele olarului le va sfarama, precum si eu am luat putere de la Tatal Meu.

28. Si-i voi da lui steaua cea de dimineata.

29. Cine are urechi sa auda ceea ce Duhul zice Bisericilor.

2. “Eu sunt Domnul Dumnezeul tau care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei.

3. Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.  

Poruncile încep cu descoperirea dragostei lui Dumnezeu – El Se recomandă ca fiind Acela care redă libertatea oamenilor.  Principiul de bază al acestei porunci este

• Dragostea nu este infidelă!

4. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a lucrurilor care sunt sus in ceruri, sau jos pe pamant, sau in apele mai de jos decat pamantul.

5. Sa nu te inchini inaintea lor si sa nu le slujesti; caci Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea parintilor in copii, pana la al treilea si la al patrulea neam al celor ce Ma urasc,

6. si Ma indur pana la al miilea neam de cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele.

Principiul de bază al acestei porunci este 

• Dragostea nu caută înlocuitor.

7. Sa nu iei in desert Numele Domnului Dumnezeului tau; caci Domnul nu va lasa nepedepsit pe cel ce va lua in desert Numele Lui.

Principiul de bază al acestei porunci este

• Dragostea nu este batjocoritoare!

8. Adu-ti aminte de ziua de odihna, ca s-o sfintesti.

9. Sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau.

10. Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului Dumnezeului tau: sa nu faci nicio lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici vita ta, nici strainul care este in casa ta.

11. Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea, si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit: de aceea a binecuvantat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o.

Principiul de bază al acestei porunci este

• Dragostea nu uită!

12. Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, pentru ca sa ti se lungeasca zilele in tara pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau.

Principiul de bază al acestei porunci este

• Dragostea este respectoasă!

13. Sa nu ucizi.

Principiul de bază al acestei porunci este

• Dragostea preţuieşte viaţa!

14. Sa nu preacurvesti.

Principiul de bază al acestei porunci este

• Dragostea preţuieşte familia!

15. Sa nu furi.

Principiul de bază al acestei porunci este

• Dragostea respectă proprietatea!

16. Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau.

Principiul de bază al acestei porunci este

• Dragostea nu minte!

17. Sa nu poftesti casa aproapelui tau; sa nu poftesti nevasta aproapelui tau, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici magarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tau.

Principiul de bază al acestei porunci este

• Dragostea nu este neînfrânată!

Nu se împlinesc toate aceste lucruri sub ochii noștri?

Cu cinci veacuri mai înainte, prin Daniel, Dumnezeu a profetizat timpul
exact al începutului lucrării lui Hristos, cum şi timpul morţii Sale. 1
Spre încheierea celor şaptezeci de ani ai captivităţii lui Israel în Babilon,
Dumnezeu i-a spus lui Daniel că a stabilit pentru poporul iudeu şi pentru
Ierusalim o perioadă de probă de şaptezeci de săptămîni.
În acest timp, prin pocăinţă şi pregătindu-se pentru venirea lui Mesia,
naţiunea iudaică avea să îndeplinească planul lui Dumnezeu cu ei.
Daniel a scris, de asemenea, despre „ispăşirea nelegiuirii” pînă la aducerea
„neprihănirii veşnice”, ca marcînd această perioadă. Aceste acţiuni mesianice
arătau că Mîntuitorul va veni în limitele acestei perioade (Dan. 9, 24).
Profeţia lui Daniel arată că venirea lui Mesia urmează să aibă loc după
„şapte săptămîni” plus „şaizeci şi două de săptămîni” sau un total de şaizeci şi
nouă de săptămîni de la „darea poruncii de rezidire a Ierusalimului” (Dan. 9, 25).
După şaizeci şi nouă de săptămîni, Mesia (Unsul) „va fi stîrpit şi nu va avea
nimic” (Dan. 9, 26) – o referire la moartea Sa ispăşitoare. El avea să moară în
mijlocul celei de a şaptezecea săptămîni, cînd va face „să înceteze jertfa şi darul
de mîncare” (Dan. 9, 27).
Cheia înţelegerii timpului profetic se află în principiul biblic că o zi în timpul
profetic este echivalentă cu un an solar literal (Num. 14, 34; Ezech. 4, 6). 2 În
armonie cu acest principiu an-zi, cele 70 de săptămîni (sau 490 de zile profetice)
reprezintă 490 de ani literali.
Daniel declară că această perioadă avea să înceapă cu „darea poruncii
pentru rezidirea Ierusalimului” (Dan. 9, 25). Acest decret, care dădea o deplină
autonomie iudeilor, a fost emis în cel de-al şaptelea an al împăratului persan
Artaxerxe şi a devenit activ în toamna anului 457 î. Hr. (Ezra 7, 8. 12-26; 9, 9). 3 În
conformitate cu profeţia, după 483 de ani (69 de săptămîni profetice) de la decret,
Mesia Cîrmuitorul avea să vină. Patru sute optzeci şi trei de ani, începînd din 457
î. Hr. , ne duc pînă în toamna anului 27 d. Hr. , cînd Domnul Isus a fost botezat şi
a început activitatea Sa publică. 4 Acceptînd aceste date: 457 î. Hr. şi 27 d. Hr. ,
Gleason Archer declară că aceasta a fost „cea mai remarcabilă exactitate în
îndeplinirea unei astfel de profeţii străvechi. Numai Dumnezeu putea profetiza
despre venirea Fiului Său cu o precizie atît de uimitoare; acest fapt depăşeşte
orice explicaţie raţionalistă”. 5
La botezul Său în Iordan, Isus a fost uns de către Duhul Sfînt şi a primit
recunoaşterea lui Dumnezeu că este „Mesia” (în ebraică) sau „Hristos” (în greacă),
ambele însemnînd „Cel Uns” (Luca 3, 21. 22; Fapte 10, 38; Ioan 1, 41). Cînd Isus a
spus „s-a împlinit vremea” (Marcu 1, 15), El S-a referit la împlinirea acestui timp
profetic.
În mijlocul celei de a şaptezecea săptămîni, în primăvara anului 31, exact la
trei ani şi jumătate după botezul Domnului Hristos, Mesia avea să pună capăt
sistemului jertfelor, dîndu-Şi viaţa. În clipa morţii Sale, perdeaua dinăuntrul
templului, în mod miraculos, „s-a rupt în două, de sus pînă jos” (Mat. 27, 51),
indicînd abolirea de către cer a tuturor serviciilor de la templu.
Toate darurile şi sacrificiile au arătat înainte către jertfa atotcuprinzătoare a
lui Mesia. Cînd Isus Hristos, adevăratul Miel al lui Dumnezeu, a fost sacrificat pe
Golgota ca preţ de răscumpărare pentru păcatele noastre (1 Petru 1, 19), tipul a
întîlnit antitipul şi ceea ce era umbra lucrurilor viitoare a devenit realitate.
Serviciile de la sanctuarul pămîntesc nu mai erau necesare.
Exact la timpul profetizat, în timpul sărbătorii Paştelui, El a murit. În adevăr,
spune Pavel, „Hristos, Paştele nostru, a fost jertfit” (1 Cor. 5, 7). Această uimitoare
exactitate a timpului profetic ne dă una dintre cele mai puternice dovezi ale
adevărului istoric fundamental că Isus Hristos este Mîntuitorul de mult profetizat
al lumii.

Domnul Hristos Preotul. Un jurămînt divin stabileşte în mod categoric
preoţia lui Mesia: „Domnul a jurat, şi nu-I va părea rău; ’Tu eşti preot în veac, în
felul lui Melhisedec’„ (Ps. 110, 4). Hristos n-a fost un descendent al lui Aaron.
Asemenea lui Melhisedec, dreptul Său la preoţie venea prin numire divină (Evr.
5, 6. 10; vezi şi cap. 7). Preoţia Sa mijlocitoare are două faze: o fază pămîntească şi
o fază cerească.
1. Preoţia pămîntească a lui Hristos. Rolul preotului la altarul arderii de tot
simboliza lucrarea pămîntească a Domnului Hristos. Isus Hristos era în mod
desăvîrşit calificat pentru slujba de preot. El era în adevăr om şi El a fost „chemat
de Dumnezeu” şi a acţionat în „lucruri aparţinînd lui Dumnezeu”, avînd sarcina
specială de a aduce „daruri şi jertfe pentru păcate” (Evr. 5, 1. 4. 10).
Lucrarea preotului era aceea de a împăca pe închinători cu Dumnezeu prin
sistemul jertfelor, care reprezenta măsurile luate în vederea ispăşirii pentru păcat
(Lev. 1, 4; 4, 29. 31. 35; 5, 10; 16, 6; 17, 11). În felul acesta, jertfa continuă de pe
altarul arderii de tot simboliza posibilitatea continuei ispăşiri.
Aceste sacrificii nu erau suficiente. Ele nu-i puteau face perfecţi pe cei ce le
aduceau, nu le luau păcatele şi nici nu le produceau o conştiinţă curată (Evr. 10,
1-4; 9, 9). Ele erau o simplă umbră a unor lucruri bune ce aveau să vină (Evr. 10,
1; vezi şi 9, 9. 23. 24). Vechiul Testament spune că Mesia Însuşi va lua locul
acestor animale de jertfă (Ps. 40, 6-8; Evr. 10, 5-9). Aceste sacrificii arătau deci spre
suferinţele şi moartea ispăşitoare a Domnului Hristos, Mîntuitorul. El, Mielul lui
Dumnezeu, S-a făcut păcat pentru noi. S-a făcut blestem pentru noi; sîngele Său
ne curăţeşte de orice păcat (2 Cor. 5, 21; Gal. 3, 13; 1 Ioan 1, 7; 1 Cor. 15, 3).
Astfel, în timpul lucrării Sale pămînteşti, Isus Hristos a fost atît preot, cît şi
jertfă. Moartea Sa pe cruce a fost o parte a lucrării Sale preoţeşti. După sacrificiul
Său la Golgota, mijlocirea Sa preoţească a avut ca sediu Sanctuarul ceresc.

2. Preoţia cerească a lui Hristos. Lucrarea preoţiei lui Isus a început pe
pămînt şi El o desăvîrşeşte în ceruri. Umilinţa Sa de pe pămînt, ca rob al lui
Dumnezeu, care a îndurat suferinţa, Îl califică să fie Marele nostru Preot în ceruri
(Evr. 2, 17-18; 4, 15; 5, 2). Profeţia descoperă faptul că Mesia avea să fie preot pe
tronul lui Dumnezeu (Zah. 6, 13). După învierea Sa, Hristos Cel umilit a fost
înălţat. Acum, Marele nostru Preot st㠄la dreapta scaunului de domnie al
măririi, în ceruri”, slujind în Sanctuarul ceresc (Evr. 8, 1-2; 1, 3; 9, 24).
Domnul Hristos Şi-a început lucrarea Sa de mijlocire imediat după înălţarea
Sa. Norul de tămîie ce se ridica în locul sfînt din Templu simbolizează meritele
Domnului Hristos, rugăciunile şi neprihănirea Lui, care fac ca rugăciunile şi
închinarea noastră să fie primite înaintea lui Dumnezeu. Tămîia putea fi oferită
numai pe jarul luat de pe altarul arderii de tot, ceea ce dă pe faţă o intimă
legătură între mijlocire şi jertfa ispăşitoare de pe altar. În acest fel, lucrarea de
mijlocire a Domnului Hristos este bazată pe meritele completei Sale jertfe
ispăşitoare.
Mijlocirea Domnului Hristos aduce încurajare pentru poporul Său: El este în
stare „să mîntuiască în chip desăvîrşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El,
pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evr. 7, 25). Pentru că
Domnul Hristos mijloceşte pentru poporul Său, toate acuzaţiile lui Satana şi-au
pierdut temeiul lor legal (1 Ioan 2, 1; Zah. 3, 1). Apostolul Pavel întreabă în mod
retoric: „Cine-i va osîndi?” Apoi, el oferă asigurarea că Hristos personal se află la
dreapta lui Dumnezeu, mijlocind pentru noi (Rom. 8, 34). Afirmînd rolul Său de
Mijlocitor, Domnul Hristos spune: „Adevărat, adevărat, vă spun că, orice veţi
cere dela Tatăl, în Numele Meu, vă va da” (Ioan 16, 23).

întreaga omenire este în prezent cuprinsă în marea luptă dintre
Hristos şi Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, legea Sa şi
suveranitatea Sa asupra Universului. Acest conflict a început în cer,
atunci cînd o fiinţă creată şi înzestrată cu libertatea de a alege, prin
înălţarea de sine, a devenit Satana, vrăjmaşul lui Dumnezeu, care a dus
la revolta unei părţi a îngerilor. El a introdus spiritul de rebeliune în
lumea aceasta atunci cînd a dus în păcat pe Adam şi pe Eva. Acest păcat
al omului a avut ca rezultat deformarea chipului lui Dumnezeu în
omenire, dezordine în lumea creată şi, în cele din urmă, nimicirea ei în
timpul potopului. Privită de întreaga creaţiune, această lume a devenit
arena conflictului universal, din care în cele din urmă Dumnezeul
iubirii va fi îndreptăţit. Pentru a ajuta pe poporul Său în această luptă,
Domnul Hristos trimite pe Duhul Sfînt şi pe îngerii Săi credincioşi să-l
călăuzească, să-l ocrotească şi să-l susţină pe calea mîntuirii.

în viaţa Domnului Hristos, de desăvîrşită ascultare de voinţa
lui Dumnezeu, în suferinţele Sale, în moartea şi învierea Sa, Dumnezeu
a prevăzut singurul mijloc de ispăşire pentru păcatul neamului
omenesc, astfel ca aceia care prin credinţă primesc această ispăşire să
poată avea viaţa veşnică şi întreaga creaţiune să poată înţelege mai bine
sfînta şi infinita iubire a Creatorului. Această ispăşire desăvîrşită apără
neprihănirea Legii lui Dumnezeu şi bunătatea caracterului Său, căci
condamnă păcatul nostru şi, în acelaşi timp, ea aduce împăcare şi
regenerare, asigură iertarea noastră. Moartea Domnului Hristos este
înlocuitoare şi expiatoare. Învierea Domnului Isus Hristos proclamă
triumful lui Dumnezeu asupra forţelor răului şi, acelora care acceptă
ispăşirea, le asigură biruinţa finală asupra păcatului şi a morţii. Ea
declară domnia Domnului Isus Hristos, înaintea căruia fiecare genunchi
din ceruri şi de pe pămînt se va pleca.

în infinita Sa iubire şi milă, Dumnezeu a făcut pe Hristos, care
n-a cunoscut păcat, să fie păcat pentru noi, pentru ca în El noi să putem
fi făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu. Conduşi de Duhul Sfînt, ne dăm
seama de nevoia noastră, recunoaştem păcătoşenia noastră, ne pocăim de
nelegiuirea noastră şi manifestăm credinţa în Isus, ca Domn şi Hristos,
ca Înlocuitor şi Exemplu. Această credinţă, prin care primim mîntuirea,
vine prin puterea divină a Cuvîntului şi este darul harului lui
Dumnezeu. Prin Hristos, noi sîntem îndreptăţiţi, înfiaţi ca fii şi fiice ale
lui Dumnezeu şi eliberaţi de sub stăpînirea păcatului. Prin Duhul,
sîntem născuţi din nou şi sfinţiţi. Duhul reînnoieşte mintea noastră,
scrie legea iubirii lui Dumnezeu în inimile noastre şi ni se dă puterea de
a trăi o viaţă sfîntă. Rămînînd în El, devenim părtaşi de natură divină şi
avem asigurarea mîntuirii, acum şi în ziua judecăţii.

există un Sanctuar în ceruri, adevăratul tabernacol, ridicat nu
de un om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea
noastră, punînd la dispoziţia credincioşilor binefacerile jertfei Sale
ispăşitoare, aduse o dată pentru totdeauna pe cruce. El a inaugurat
activitatea Sa ca Marele nostru Preot şi a început lucrarea Sa de
mijlocire la data înălţării Sale. În 1844, la sfîrşitul perioadei profetice de
2300 zile, El a intrat în cea de-a doua şi ultima fază a slujirii Sale
ispăşitoare. Ea este o lucrare a judecăţii de cercetare, care este o parte a
eliminării definitive a tuturor păcatelor, simbolizată de către curăţirea
sanctuarului ebraic din vechime în Ziua de ispăşire. În acel serviciu
simbolic, sanctuarul era curăţit cu sîngele animalelor jertfite, dar
lucrurile cereşti sînt curăţite cu sacrificiul desăvîrşit al sîngelui lui Isus
Hristos. Judecata de cercetare descoperă fiinţelor cereşti care din cei
morţi dorm în Hristos şi astfel, în El, sînt socotiţi vrednici de a avea
parte de prima înviere. Ea arată, de asemenea, care dintre cei vii sînt în
Hristos, păzind poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus Hristos, şi
în El, deci, sînt gata pentru înălţarea în Împărăţia Sa cea veşnică.
Această judecată apără dreptatea lui Dumnezeu în salvarea acelora care
cred în Isus. Ea declară că aceia care au rămas credincioşi lui Dumnezeu
vor primi Împărăţia. Terminarea acestei lucrări a Domnului Hristos va
marca încheierea timpului de probă al omenirii înaintea celei de a doua
veniri a Domnului Hristos.

Cunoasterea mintii – Marea tragedie universala

Studiul se bazeaza pe capitolul 3 din Geneza.

Intrebarea 1: Cum a inceput necazul?

1. Sarpele era mai siret decat toate fiarele campului pe care le facuse Domnul Dumnezeu.

A facut Dumnezeu pe sarpe siret? Daca da, siretenia trebuie sa fie o calitate, nu un defect. Ce ar trebui sa insemne aceasta siretenie?

In traducerea King James, pentru cuvantul din linba ebraica ce caracterizeaza sarpele e folosit englezescul subtil. Acest cuvant, in limba romana, are si conotatii pozitive. Probabil ca sarpele era cea mai atragatoare creatura dintre toate animalele de pe pamant. Reiese de aici ca Satana, care a fost candva cel mai inaltat dintre heruvimi, cauta sa amageasca pe oameni pervertind in scopul acesta tot ce e mai bun si mai frumos. Mai tarziu, Isus spune ca omul se uita la ce izbeste ochiul… Exact asa s-a intamplat cu Eva. Satana a ales tot ce era mai frumos, mai stralucitor, din creatia lui Dumnezeu ca sa insele. Apoi Adam a cazut in aceeasi plasa, ascultand mai degraba de frumoasa lui sotie decat de Dumnezeu.

Intrebarea 2: Ce fel de intrebare i-a fost adresata Evei?

El a zis femeii: “Oare a zis Dumnezeu cu adevarat: “Sa nu mancati din toti pomii din gradina”?”

Intrebarea provocatoare pe care Satana a adresat-o Evei are doua mari probleme:

• pune la indoiala ceea ce a zis Dumnezeu;
• rastalmaceste ceea ce a zis Dumnezeu, astfel incat porunca Lui sa para a fi deosebit de drastica.

Desi raspunsul pe care Eva il da este cat se poate de adevarat, provocarea Satanei a avut efect in inima ei, facand ca porunca usoara a lui Dumnezeu sa ii para a fi deosebit de restrictiva, dovada fiind faptul ca primeste mai departe cuvintele vrajmasului deghizat ca pe o eliberare din robia unui Dumnezeu aspru. Se vede clar aici strategia psihologica a celui rau: este un dublu atac – deformarea adevarului si discreditarea Celui ce il spune.

Intrebarea 3: Cum a continuat sarpele dialogul?

4 Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri,
5 dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.”

Dupa ce a semanat indoiala in inima femeii, Satana spulbera adevarul pe care ea l-a spus si de care nu mai era asa de sigura cu o minciuna spusa ca si cum ar fi fost hotarare divina. Apoi deformeaza mai mult caracterul lui Dumnezeu, inserand in aceasta deformare si o falsa fagaduinta.

Intrebarea 4: Care a fost atitudinea Evei?

6 Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.

Avand mintea deformata de ideile noi pe care le-a primit, Eva se indreapta cu bucurie spre propria ei ruina, antrenand in aceasta si pe sotul ei.

Intrebarea 5: Care au fost urmarile imediate ale pacatului?

7 Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.

• li s-au deschis ochii, dar, in loc sa ajunga ca Dumnezeu, au descoperit dezastrul in care s-au aruncat;
• daca abia atunci au cunoscut ca erau goi, inseamna ca pana atunci erau acoperiti de ceva, adica de slava lui Dumnezeu, asemeni ingerilor. Dupa ce au pacatuit, slava lui Dumnezeu i-a parasit.
• ca urmare, ei au incercat sa inlocuiasca haina de slava cu sorturile confectionate din frunze de smochin

Intrebarea 6: Cum s-au raportat oamenii la Dumnezeu dupa caderea in pacat?

8 Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.

Pacatul e ceva strain de Dumnezeu si instraineaza de Dumnezeu pe cel ce il comite. Pacatosul nu are placere sa fie in prezenta lui Dumnezeu. Adam si Eva se ascund de Cel de care nimic nu poate fi ascuns…

Intrebarea 7: Care este reactia lui Dumnezeu?

9 Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?”

Dumnezeu striga dupa Adam, il cauta ca si cum nu l-ar gasi si nu ar sti unde se afla. Astfel El da omului posibilitatea de a-si recunoaste pacatul. In plus, daca la ora aceea, in conditiile de sfintenie de mai inainte, oamenii aveau intalnire cu Dumnezeu, acum Adam si Eva nu erau prezenti la intalnire.

Intrebarea 8:   Ce raspuns a dat Adam lui Dumnezeu?

10  El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.”

Logica lui Adam, de la cauza la efect, e cam asa:  cauza nr.1 – eram gol;  cauza nr.2 – Ti-am auzit glasul;  efectul celor doua cauze – mi-a fost frica;  efectul fricii – m-am ascuns.    Raspunsul lui Adam e incomplet, deoarece cauza principala – pacatul consumarii din fructul oprit – nu este amintit.  Despre aceasta trebuia sa vorbeasca Adam cu Dumnezeu si de acest pacat trebuia el sa se pocaiasca.   Aceeasi greseala o fac oamenii si astazi in relatie cu Dumnezeu sau cu semenii – vorbesc despre lucruri colaterale, evitand rezolvarea adevaratelor probleme.

Cea mai aleasã activitate în care ar fi putut fi angajaþi vreodatã oamenii este aceea de a se ocupa de tratarea minþii. -3T 269 (1873)

Cunoaºterea legilor care conduc mintea ºi trupul. – Datoria fiecãrui om, atât pentru binele sãu personal, cât ºi pentru binele umanitãþii, este aceea de a cerceta legile vieþii ºi de a le respecta cu consecvenþã ºi conºtiinciozitate. Acest organism uman, care este cel mai uimitor dintre toate organismele vii, trebuie sã fie bine cunoscut de cãtre toþi oamenii. Ei au nevoie sã înþeleagã funcþiile diferitelor organe interne, precum ºi relaþia de interdependenþã care existã între ele ºi care asigurã o activitate sãnãtoasã a întregii fiinþe. Oamenii trebuie sã studieze influenþa minþii asupra trupului ºi influenþa trupului asupra minþii ºi sã cunoascã legile care le coordoneazã. – MH 128 (1905)

Cuvantul lui Dumnezeu ne invata cum a fost mintea omului la inceput, cand l-a creat Dumnezeu.

Intrebarea 1: Dupa ce model a facut Dumnezeu pe om? Geneza 1,26-27
Gen.1
26 Apoi Dumnezeu a zis: „Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; el sa stapâneasca peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste vite, peste tot pamântul si peste toate târâtoarele care se misca pe pamânt.”
Fiecare dorinþã îndeplinitã. Adam era înconjurat de tot ce-ºi putea dori inima sa. Avea din belºug pentru îndeplinirea fiecãrei dorinþe. Nu existã pãcat ºi nici vreun semn de decãdere în Edenul cel plin de slavã. Îngerii lui Dumnezeu conversau liber ºi cu drag cu perechea sfântã. Fericiþii cântãreþi aduceau întruna slavã Creatorului prin cântecele lor vesele ºi pline de naturaleþe. Animalele paºnice se jucau, în nevinovãþia lor fericitã, în jurul lui Adam ºi al Evei, supuse cuvântului lor. Adam era în plinãtatea bãrbãþiei, cea mai nobilã lucrare a Creatorului.
Nici o umbrã nu se interpunea între ei ºi Creatorul lor. Ei Îl cunoºteau pe Dumnezeu ca fiind Pãrintele lor binefãcãtor ºi în toate lucrurile voinþa lor se conforma voinþei lui Dumnezeu.
{AH 27}
Iar caracterul lui Dumnezeu era reflectat în caracterul lui Adam. Slava Sa era revelatã de toate lucrurile din naturã.

Gen.1
27 Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut.
Prima cãsãtorie oficiatã de Dumnezeu. Dumnezeu a sãrbãtorit prima cãsãtorie. Astfel, aceastã instituþie Îl are la originea sa pe
{AH 26}
Creatorul Universului. “Cãsãtoria este demnã de onoare”; ea a constituit unul dintre primele daruri ale lui Dumnezeu pentru om ºi este una dintre cele douã instituþii pe care, dupã cãdere, Adam le-a dus cu sine dincolo de porþile Paradisului. Când sunt recunoscute principiile divine în cadrul acestei relaþii ºi cei doi se supun acestora, cãsãtoria este o binecuvântare; ea apãrã curãþia ºi fericirea neamului omenesc, asigurã nevoile sociale ale omului, îl înalþã din punct de vedere fizic, intelectual ºi moral.

Intrebarea 2: Ce binecuvantari-legi a dat Dumnezeu oamenilor? Geneza 1,28,29
Gen.1
28 Dumnezeu i-a binecuvântat si Dumnezeu le-a zis: „Cresteti, înmultiti-va, umpleti pamântul si supuneti-l; si stapâniti peste pestii marii, peste pasarile cerului si peste orice vietuitoare care se misca pe pamânt.”
29 Si Dumnezeu a zis: „Iata ca v-am dat orice iarba care face samânta si care este pe fata întregului pamânt si orice pom care are în el rod cu samânta: aceasta sa fie hrana voastra.

Intrebarea 3: Cand a fost creat, omul avea vreun defect mintal sau fizic? Geneza 1,31
31 Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau foarte bune. Astfel, a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua a sasea.

De retinut
Dumnezeu a facut pe om dupa chipul si asemanarea Sa.
Dumnezeu l-a facut pe om sa functioneze conform unor legi bine stabilite de El, dupa cum urmeaza: . – sa stapaneasca;
- sa iubeasca / sa relationeze : Gen.1,27;
- sa se inmulteasca si sa umple pamantul;
- sa aiba o anumita hrana.
Dumnezeu a facut foarte bun atat pe om, cat si mediul in care acesta traia.

Intrebarea 4: Ce alte legi a mai dat Dumnezeu oamenilor in Eden? Gen.2,3; Gen.2,15-17; Gen.2,24.

Gen.2 – legea Sabatului
2 În ziua a saptea, Dumnezeu Si-a sfârsit lucrarea pe care o facuse; si în ziua a saptea S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o facuse.
3 Dumnezeu a binecuvântat ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca în ziua aceasta S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o zidise si o facuse.
Atât Sabatul, cât ºi familia au fost instituite în Eden, iar în planul lui Dumnezeu ele sunt în mod indisolubil legate. În aceastã zi, mai mult ca în oricare alta, ne este cu putinþã sã trãim viaþa din Eden. Planul lui Dumnezeu era ca membrii familiei sã se uneascã în muncã
{Ed 251}
ºi studiu, în închinare ºi recreere; tatãl ca preot al casei lui, iar mama ºi tata deopotrivã ca învãþãtori ºi tovarãºi ai copiilor lor. Însã rezultatele pãcatului, schimbând condiþiile de trai, au împiedicat într-o mare mãsurã strângerea lor laolaltã. Adesea, tatãl abia dacã vede feþele copiilor sãi în cursul sãptãmânii. El este aproape complet lipsit de ocazia de a a-ºi educa sau însoþi mãcar copiii. Dar dragostea lui Dumnezeu a pus o limitã cerinþelor trudei. El κi pune mâna milostivã asupra Sabatului. În ziua Sa, El pãstreazã pentru familie ocazia comuniunii cu El, cu natura, a fiecãruia cu ceilalþi.
Întrucât Sabatul este memorialul puterii creatoare, el este ziua mai presus de oricare alta, în care ar trebui sã ne familiarizãm cu Dumnezeu prin lucrãrile Sale. În mintea copiilor, chiar noþiunea de Sabat ar trebui sã fie legatã de frumuseþea lucrurilor naturale. Fericitã este familia care poate sã se ducã în Sabat la locul de închinare, aºa cum Isus ºi discipolii Sãi mergeau la sinagogã – peste câmpuri, de-a lungul malurilor lacului sau prin dumbrãvi. Fericiþi sunt tatãl ºi mama care-ºi pot învãþa copiii Cuvântul scris al lui Dumnezeu, cu ilustraþii din paginile deschise ale cãrþii naturii; care se pot aduna sub copacii verzi, în aerul proaspãt, curat, pentru a studia Cuvântul ºi a înãlþa cântãri de laudã Tatãlui de sus.
Prin astfel de strângeri laolaltã, pãrinþii îi pot lega pe copii de inimile lor ºi astfel de Dumnezeu, prin legãturi care nu pot fi rupte niciodatã.

Gen.2 – legea muncii si a responsabilitatii
15 Domnul Dumnezeu a luat pe om si l-a asezat în gradina Edenului, ca s-o lucreze si s-o pazeasca.
Munca a fost rânduitã pentru fericirea omului. Dumnezeu iubeºte frumosul. O dovadã de netãgãduit a acestui fapt o constituie lucrarea mâinilor Sale. El a sãdit pentru primii noºtri pãrinþi o frumoasã grãdinã în Eden. Din pãmânt a fãcut sã creascã pomi falnici, care aduceau roade ºi împodobeau decorul. Flori frumoase, de o rarã drãgãlãºenie, de toate culorile ºi toate nuanþele, parfumau aerul… Era planul lui Dumnezeu ca omul sã-ºi gãseascã fericirea cu ocupaþia de a avea grijã de lucrurile pe care El le crease ºi ca nevoile sale sã fie satisfãcute de fructele pomilor din grãdinã.
Lui Adam i-a fost datã ocupaþia de a avea grijã de grãdinã. Creatorul ºtia cã Adam nu putea fi fericit fãrã o ocupaþie. Frumuseþea grãdinii îl încânta, însã acest lucru nu era îndeajuns. Avea nevoie de muncã pentru a-ºi pune la lucru pãrþile minunat întocmite ale corpului sãu. Dacã fericirea ar fi constat în a nu face nimic, omul, în starea sa de sfântã inocenþã, ar fi rãmas fãrã ocupaþie. Dar Acela care l-a creat pe om ºtia ce era necesar pentru fericirea lui; ºi, de îndatã ce l-a creat, i-a dat lucrul pe care l-a desemnat pentru el. Fãgãduinþa slavei viitoare ºi sentinþa cã omul trebuie sã trudeascã pentru pâinea cea de toate zilele au venit de la aceeaºi autoritate supremã.

Gen.2 – legea credinciosiei
16 Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poti sa manânci dupa placere din orice pom din gradina;
17 dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu manânci, caci în ziua în care vei mânca din el vei muri negresit.”
Învãþaþi-i pe oameni. – Vorbiþi-le oamenilor despre necesitatea de a rezista ispitelor care se adreseazã apetitului. Acesta este un domeniu în care mulþi eºueazã. Explicaþi-le cât de strânsã este legãtura care existã între minte ºi trup ºi ajutaþi-i sã înþeleagã nevoia de a le pãstra în cea mai bunã condiþie posibilã. – Circularã adresatã medicilor ºi evangheliºtilor, 1910. (CH 543)

Gen.2 – legea familiei
18 Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul sa fie singur; am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el.”
21 Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, si omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui si a închis carnea la locul ei.
22 Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a facut o femeie si a adus-o la om.
23 Si omul a zis: „Iata în sfârsit aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie”, pentru ca a fost luata din om.”
24 De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa, si se va lipi de nevasta sa si se vor face un singur trup.
Domnul a fost mulþumit de aceastã ultimã ºi cea mai nobilã dintre toate creaturile Sale ºi a avut în vedere ca omul sã fie locuitorul desãvârºit al unei lumi desãvârºite. Însã scopul Sãu nu era ca omul sã trãiascã singur. El a spus: “Nu este bine ca omul sã fie singur; am sã fac un ajutor potrivit pentru el.”
Dumnezeu Însuºi i-a dat lui Adam o tovarãºã. El i-a dat un “ajutor potrivit pentru el” – un ajutor corespunzãtor pentru el – o persoanã potrivitã, spre a-i fi tovarãºã – una care putea sã fie una cu el în dragoste ºi împreunã simþire. Eva a fost creatã dintr-o coastã a lui Adam, ceea ce înseamnã cã ea nu trebuie sã stãpâneascã asupra lui (ca fiind capul) ºi nici sã fie cãlcatã în picioare ca inferioarã, ci sã stea alãturi de el ca egalã, sã fie iubitã ºi protejatã de el. O parte din om, os din oasele sale ºi carne din carnea sa, ea era a doua identitate a lui; mãrturie a apropierii ºi ataºamentului plin de afecþiune, care trebuie sã existe în aceastã legãturã. “Cãci nici un om nu ºi-a urât vreodatã propriul trup; ci l-a hrãnit ºi i-a purtat de grijã.” “De aceea va lãsa omul pe tatãl ºi pe mama sa ºi se va alipi de nevasta sa; ºi vor fi un singur trup.”

Intrebarea 5: In concluzie, ce trebuia sa faca Adam si Eva, ca sa ramana fericiti in Eden?

Cheia fericirii consta in respectarea interdictiei de a manca din pomul cunostintei binelui si raului. Insa calcarea acestei legi a adus asupra omenirii un inestimabil dezastru, atat fizic, cat si psihic – moral, sufletesc si spiritual.

De esti deja obisnuit
Cu zgomot mult pentru nimic,
Cu anormal normalizat
Si adevar crucificat,
Ca lumea esti… si drumul tau
Se-afunda-n departatul hau
Al nebuniei. Scapa dar
Acum, cat inca mai e har!

De-ti place viata… cu-ale ei,
Cu barfe, josnice femei
Si oameni de nimic, sa stii,
Ca ei si tu vei deveni!
Dar tu nu esti om de nimic.
Ai fost rascumparat cu-n pret,
Caci Cel ce este infinit
Primi in locul tau dispret

Daca astepti Craciun si Pasti
Cu purcelusi si miei taiati,
Sa te-mbuibezi, sa te imbeti,
Simtirile sa-ti amortesti,
Esti fara minte… caci nu stii
Ce se serbeaza-n acea zi
Si irosesti ocazia
De-a fi salvat de Mesia.

Cu mai bune si mai rele,
Inca-un an trecu prea iute,
Impingand talpile mele
Pe calea spre senectute.
Un bilant facut in graba
Imi arata a mea stare:
Sunt tot o fiinta slaba,
Dar cu Domnul pot fi tare.

Anul ce-a trecut in graba
A fost plin de biruinta,
Cand cu Domnul meu din slava
Am luptat cu staruinta,
Dar ca pulberea-n carare
Sunt de ma incred in mine,
Caci nimeni nu e in stare
Sa se apere pe sine.

“Cand sunt slab, atunci sunt tare”,
Zise-apostolul din vremuri,
Si avu dreptate mare,
Caci cuvantu-i e din ceruri.
Anul ce e amintire
Confirma aceste lucruri:
Doar cand nu pui pret pe tine
Poti de Domnul sa te bucuri.

Totusi, cat avui valoare
‘N-anul ce-a trecut prin mine?
Cel ce face-evaluare
Stie sigur cel mai bine,
Caci El face judecata
Pentru rau si pentru bine,
Apoi din cerul de slava
Aduce si rasplatire.